Sătul de-atâta moarte

Bernard Nathanson, realizator al filmului "Strigătul mut": "Sunt personal responsabil pentru 75.000 de avorturi" 

Bernard Nathanson (1926-2011) a fost un medic ginecolog american. A fost co-fondator al NARAL, Asociaţia Naţională pentru Abrogarea Legislaţiei contra Avortului, organizaţie cu un rol crucial în legalizarea avortului în SUA, în 1973, apoi director al Centrului pentru Drepturi Reproductive şi Sexuale din New York, una din marile clinici de avort. La sfârşitul anilor 1970, în urma unor studii şi observaţii personale, el a devenit un proeminent activist pro-life (anti-avort). A realizat filmele documentare Strigătul Mut (The Silent Scream) şi Eclipsa raţiunii (Eclipse of Reason). Autor al volumelor Avortând America (Aborting America) şi Mâna lui Dumnezeu (The Hand of God).

Aceasta este mărturia sa personală.

Sunt personal reponsabil pentru 75.000 de avorturi. Aceasta îmi dă credit pentru a vorbi în faţa voastră, cu destulă autoritate, despre această chestiune. Am fost unul dintre fondatorii National Association for the Repeal of the Abortion Laws (Asociaţia Naţională pentru Abrogarea Legilor Avortului, NARAL) în SUA, în 1968. Un sondaj de opinie cinstit atunci ar fi arătat că majoritatea americanilor se opuneau liberalizării avortului. Totuşi, în doar cinci ani, noi am reuşit să convingem Curtea Supremă să dea decizia prin care avortul a fost liberalizat în toată ţara, în 1973 [1] şi care a dus la legalizarea avortului la cerere teoretic până în momentul naşterii. Cum am făcut-o? Este important să înţelegem tacticile utilizate, întrucât acestea au fost utilizate în întreaga lume occidentală pentru a schimba legile avortului.          

Prima strategie-cheie: câştigarea mass media

Am convins media că lupta pentru avort permisiv era una pentru un scop liberal, progresistă. Ştiam că dacă s-ar fi făcut un sondaj de opinie adevărat, am fi fost înfrânţi de departe. Aşa că am fabricat noi, pur şi simplu, nişte sondaje fictive, conform cărora 60% din americani susţineau liberalizarea avortului. Puţini oameni se simt confortabil într-o minoritate. Am acumulat destulă simpatie ca să ne putem “vinde” programul nostru de liberalizare a avortului falsificând numărul de avorturi ilegale care se făceau anual în SUA. Dacă cifra reală era de circa 100.000, noi am comunicat către media 1.000.000. Dacă repeţi o minciună îndeajuns de des, convingi publicul. Numărul femeilor care mureau din cauza avorturilor ilegale era de circa 200-250 annual. Noi am repetat constant că era vorba de 10.000.

Aceste cifre false au prins rădăcini în conştiinţa americanilor, convingându-i pe mulţi că trebuia să modificăm legile avortului.

Un alt mit cu care am “hrănit” publicul era că legalizarea însemna doar că avorturile clandestine ar fi fost făcute în condiţii legale, sigure. De fapt, bineînţeles că avortul este acum folosit ca o metodă principală de control al naşterilor în SUA, iar numărul avorturilor a crescut cu 1500% de la liberalizare.                                     
 
A doua strategie: am jucat cartea catolicismului

Am demonizat sistematic Biserica Catolică si ale sale “concepţii sociale retrograde”, învinuind clerul catolic pentru opoziţia faţă de avort. Aceste teatru a fost jucat la nesfârşit. Am alimentat media cu minciuni de tipul “ştim cu toţii că opoziţia la avort vine din partea ierarhiei şi nu de la majoritatea credincioşilor catolici” sau “sondajele arată mereu că cei mai mulţi catolici doresc o reformă a legii avortului”. Presa a bombardat publicul cu acestea, convingându-l că oricine se opune avortului liber este sub influenţa ierarhiei catolice şi că de fapt credincioşii favorabili avortului sunt deschişi la minte şi progresişti.

O inferenţă [2] a acestei tactici a fost că nu au existat grupări non-catolice care să se opună avortului. Faptul că alţi creştini şi credincioşi ai altor religii erau (şi încă sunt) opuşi în bloc avortului a fost sistematic ignorat, la fel ca şi opiniile ateilor pro-life.                  
 
A treia strategie: denigrarea şi ascunderea oricărei dovezi ştiinţifice că viaţa începe la concepţie

Adesea mi se pune întrebarea ce m-a făcut să îmi schimb opinia. Cum de am devenit dintr-un susţinător proeminent al avortului un activist pro-vita? În 1973, după ce am fost numit director al clinicii de obstetrică-ginecologie dintr-un mare spital din New York, a trebuit să înfiinţez o unitate de studiu prenatal. Era în perioada de început a unei noi tehnologii pe care noi o utilizăm azi în mod comun pentru a studia fetusul în pântece [3].

O tactică favorită a mişcării pro-avort era să insiste că stabilirea momentului în care viaţa începe este imposibilă şi că aceasta este o problemă teologică, morală sau filosofică – orice, numai una ştiinţifică nu. Fetologia face însă imposibil de negat că viaţa începe în momentul concepţiei şi cere pentru ea întreaga protecţie şi siguranţă de care fiecare dintre noi ne bucurăm.

De ce atunci, vă veţi întreba, unii medici americani care cunosc cuceririle fetologiei se discreditează singuri făcând avorturi? Simplă aritmetică: la 300 dolari fiecare, 1,55 milioane avorturi înseamnă 500.000.000 de dolari anual, din care majoritatea merg în buzunarele medicilor care le fac. Este, deci, clar şi fără posibilitatea de a nega, că avortul la cerere reprezintă distrugerea voită unei vieţi umane. Este un act de nepermis de violenţă ucigaşă. Trebuie să admitem că o sarcină neplanificată reprezintă o dilemă deosebit de dificilă, însă să cauţi o soluţie într-un act de distrugere deliberată, înseamnă să arunci la gunoi vastele resurse ale minţii umane şi să supui binele public clasicului răspuns utilitarist [4] la problemele sociale.                         
 
Ca om de ştiinţă ştiu, nu cred, că viaţa umană începe la concepţie

Deşi nu sunt, formal, o persoană religioasă, cred cu toată puterea că există o divinitate care ne ordonă să punem capăt, complet şi ireversibil, acestei infinit de triste şi ruşinoase crime împotriva umanităţii.

-------
NOTE
[1]. Este vorba despre decizia în cazul celebru Roe vs. Wade, decizie cu profunde urmări nu doar în SUA, ci în întreaga lume.
[2]. Operaţie logică de derivare a unui enunţ din altul, prin care se admite o judecată (al cărei adevăr nu este verificat direct) în virtutea unei legături a ei cu alte judecăţi considerate ca adevărate. (DEX)
[3]. Este vorba despre ultrasunete şi ecografie.
[4]. Utilitarismul este o teorie care clasifică oamenii în funcţie de ceea ce se consideră a fi "utilitatea" lor socială. Soră bună cu eugenia, "ştiinţa ameliorării rasei umane", aplicată şi de regimul nazist.

Sursa articolului în original în limba engleză